Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Este situată în comuna cu același nume din județul Bistrița-Năsăud, la poalele munților Rodnei. Cetatea a fost construită în secolul al XIII – lea și făcea parte din sistemul defensiv din nord-estul Transilvaniei și pentru a opri invaziile tătarilor sau cumanilor, precum și pentru a sta în calea intervențiilor militare dinspre Moldova. Din măreția vechii cetăți astăzi nu a mai rămas decât o parte din ziduri ce necesită operațiuni de consolidare.

În perimetrul cetății se păstrează și ruinele unei vechi mănăstiri dominicane.
Întreagă zonă muntoasă a fost locuită, însă, încă din epoca de piatră. Dovada istorică stau târnăcoapele și topoarele de bronz găsite aici, la începutul anilor 1900. Obiectele fost trimise atunci spre autentificare la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Ulterior, însă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a pierdut urma acestora, rămânând doar procesul verbal de primire a topoarelor și târnăcoapelor.

Prima atestare istorică a cetății Rodnei a fost făcută tărziu, abia în anul 1235. Cronicarii ruși ai vremii scriau că la Rodna se află un centru minier de mare importanță, iar aici erau făurite obiecte de argint cu mare pricepere.

Sursa: https://www.i-tour.ro/cetatea-rodnei-judetul-bistrita-nasaud/

Ultima actualizare: 15:33 | 6.05.2026

Meniu
Formular Sesizare

    Alege pe hartă:

    Dați clic pe locația dorită pe hartă pentru a o selecta.
    După ce ați ales locația, un marcaj albastru va apărea pentru a indica poziția selectată.

    ResponsiveVoice used under Non-Commercial License

    Funcția de selectare și ascultare a textului de pe site permite utilizatorilor să evidențieze orice fragment de text și să-l asculte în format audio. Tot ce trebuie să faceți este să selectați textul pe care doriți să îl auziți și să apăsați pe butonul "Ascultă textul" care va apărea automat pe ecran atunci când un text este selectat.

    Sari la conținut
    Website primăria Rodna judetul Bistrița-Năsăud
    Politica de confidențialitate

    Site-ul nostru utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a respecta cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate