Jocul tradițional rodnean
Așezată în partea în care Dacia apune spre miazănoapte și unde „un șir lung de munți formați din stânci prăpăstioase și acoperite pe culmi cu păduri întunecate, își înalță în văzduh crestele înalte. Pe acestea natura înțeleaptă i-a așezat drept hotar și zid de apărare neînvins între împărății dușmane”, Valea Rodnei, situată pe Someșul Mare, spre obârșii, este o zonă folclorică, foarte bogată, dar bogăția ei folclorică nu a fost suficient de bine pusă în valoare în mod unitar, deși această zonă a fost în atenția culegerilor sistematice de folclor. Se recunoaște astfel că o zonă etnografică se definește prin similitudinea unor trăsături culturale semnificative: tipul așezărilor, al caselor și construcțiilor anexe tradiționale, portul, ocupații, tradiții folclorice, obiceiuri și grai etc.
Zona Văii Rodnei este o zonă folclorică foarte complexă, întâlnim toate speciile folclorice românești, chiar dacă ele au intrat astăzi în fondul pasiv al folclorului, în aceste contexte considerăm că Valea Rodnei este o unitate etno-folclorică cu trăsături specifice, dar și cu unele elemente comune folclorului românesc. În cadrul acestei zone etnografice și folclorice și a poziției sale geografice, a legăturilor cu alte zone folclorice, vom căuta să analizăm folclorul Văii Rodnei.
Am ales să scriu despre tradițiile și obiceiurile de sărbătoare specifice rodnene, constatând cu regret că unele dintre ele au dispărut. A dispărut portul popular, iar dacă nu se vor face eforturi de conservare, generațiile viitoare vor fi lipsite de tradițiile poporului român. Acele hore care se încingeau în zile de sărbătoare, șezătorile în care tinerii îmbinau munca cu distracția, acele nunți tradiționale cu călăreți și colăcari ce agitau steagurile în ritmul muzicii; unele dintre ele se mai păstrează și astăzi, deși au suferit unele modificări. De aceea mi-am propus să scriu în detalii despre jocul și obiceiurile de sărbătoare din Rodna așa cum erau pe vremuri:
Jocul berii sau berea, cum era numit, era un obicei vechi la care luau parte tinerii satului cu fetele din sat, dar participau și cei căsătoriți. Doi sau trei prieteni se înțelegeau ca să organizeze jocul, căutau o casă mare, negociau prețul, angajau lăutarii, care erau cetera, contralăul și gorduna. Mai târziu s-a adăugat acordeonul și taragotul. Organizatorul era numit mai marele berii, iar ceilalți, ajutor la mai marele berii. Jocul berii începea din ziua de Crăciun și ține de la 6 la 9 zile, în raport cu zilele de sărbătoare, dacă ziua de Crăciun cădea duminica, erau mai puține zile de bere. Jocul berii începea de pe la ora 14 și ținea până seara, când mergeau toți la masă și reveneau pe la ora 20 și ținea până pe la ora 2 noaptea. Bărbații plăteau o taxă, iar pentru fete intrarea era gratuită, dar trebuiau să facă anumite servicii. Aceste servicii difereau de la o localitate la alta. În timp au suferit modificări chiar în aceeași localitate. În unele localități feciorii care organizau berea mergeau de Anul Nou cu plugușorul pe la toate fetele ce veneau la bere. Ele erau obligate să primească plugușorul și să plătească. Astfel, banii obținuți erau folosiți la plata muzicanților, dacă era nevoie. În alte localități fetele ce veneau la bere erau obligate a oferi o masă unui muzicant așa că muzicanții mâncau la casele fetelor.
Se știa dinainte la care fată mergea la masă, iar în alte localități masa muzicanților era oferită de cei care organizau berea, iar fetele plăteau o taxă pe jumătate cât feciorii sau contribuiau cu alimente pentru masa muzicanților. În plata muzicanților intra pe vremuri să le ducă un car, două, de lemne de foc la fiecare. Taxa pentru participanți era diferită, cei ce plăteau pentru toate zilele de bere plăteau o sumă mai mică per totalul zilelor, era ca un abonament. Urmau cei care plăteau pe zi, pe noapte sau pe zi-noapte. Primul joc era gratuit. După ce începea al doilea joc era oprită muzica și făcută invitație, fie de a plăti, fie de a părăsi jocul. Același lucru se întâmpla și cu cei ce veneau mai târziu.
Pe timpul verii, când nu era post, se organiza joc în zilele de duminică, dar numai ziua, începând cu ora 14 și până seara. Jocul popular din duminici și sărbători era un prilej de a se întâlni atât tinerii, cât și părinții acestora. Orice fată care venea la jocul de duminică era obligată să joace cu feciorul care o invită la joc, în caz contrar se oprea jocul de cel refuzat și anunța ca fata respectivă să iasă afară din joc, iar muzicanții cântau un marș, în sunetul căreia fata împreună cu mama sa părăsea jocul. Nu de puține ori se iscau certuri între feciorii care veneau în apărarea fetei respective și feciorii care cereau să părăsească jocul.
Cel mai important joc era „Învârtita” compus din două părți distincte ca tempo și ritm: „De-a mâna” și „De învârtit”. Jocul „De-a mâna”, joc de perechi este partea introductivă a jocului românesc de pe Someș în care se fixează perechile pentru a doua parte „De învârtit”. Acest joc oferă posibilitatea privitorilor, în special mamelor fetelor și feciorilor care cu cine joacă deoarece primul joc este hotărâtor, el fiind apreciat în lumea satului ca o dovadă de prietenie a feciorului pentru fata pe care o „bagă în joc” de aici trăgându-se anumite speculații pentru viitorul tinerilor. Este o primă încercare de modelare a pașilor pentru partea a doua a jocului. Această parte a jocului constă în așa zisa purtată. Feciorul este în interiorul cercului, iar fata în exteriorul lui, unii mai buni jucăuși învârt când merg înainte, fata de trei ori, iar când vin înapoi o singură dată. Această parte a jocului este mai săracă în strigături, dar sunt totuși strigături specifice acestei părți printre care amintim:
Asta-i mândra cea de-atunci
Care dă sare la junci
Și la badea buze dulci;
Asta-i lelea cea de-apoi
Care dă sare la boi
Și la badea buze moi.
După o roată sau două în jurul locului de jucat un fecior strigă:
Zi, țigane, de-nvârtit
Că de-a mâna ne-am hrănit!
Partea a doua „De învârtit” este o parte mult mai vioaie, în care după câteva mișcări la stânga și la dreapta, perechile se învârtesc, având în mijloc un picior „de sprijin”, iar celălalt se rotește. Rotirea poate fi pe întreaga lungime a gamei muzicale sau numai pe jumătate. În această parte a jocului perechile stau față în față, iar băiatul are brațele pe mijlocul sau umerii fetei, iar fata își sprijină brațele pe umerii băiatului și se rotesc la dreapta sau la stânga. Uneori se juca „țigănește” de către unii feciori care erau mai buni jucăuși. Acest joc consta într-o tropotită, iar, fata se desprindea de fecior. Melodia nu se deosebea de cea de la învârtită, fiind doar variante ale unor jocuri principale din repertoriul folcloric local.
Aceasta parte a jocului este plină de strigături, unele de dragoste altele satirice, toate dovedind o bună dispoziție de petrecere, de altfel strigăturile de multe ori sunt o emanație colectivă, la ele participând mai mulți. Sunt multe strigături de joc, așa că rolul lor este pe măsura celor ce știu striga, caci nu poate exista jocul fără strigături;
Dragu-mi-i cu cine joc
Că miroase-a busuioc,
Dragu-mi-i cu cine sar
Ca miroase-a calapar
Asta fată joacă bine
Și mă-nvăță și pe mine;
Ea mă-nvăță a juca
Eu o-nvăț a săruta.
Jocul „Roata lui Ilie Talbure” este tot un joc de doi, tată și fecior care se prind pe la spate și joacă în cadența 1, 2, 3. Jocul se bazează pe acele strigături care nu numai că dau farmec jocului, dar sunt indispensabile în desfășurarea jocului. Strigăturile sunt acelea care dau culoare jocului și îl organizează pentru că jucăușii trebuie să respecte comenzile date de unul care cunoaște mai bine jocul;
Foaie verde toporași,
Haidați, haidați, feciorași,
Care știți, care puteți,
Care nu mai rămâneți.
Haidați, feciori sa jucăm,
Roata mare s-o facem!
Un alt joc a fost „Sârba cu strigături”, un joc de feciori cu strigături care depinde de cunoașterea strigăturilor și de puterea de a improviza strigături a celor ce joacă. Strigăturile încep cu o enumerație;
„De la unu pân’ la unu
Nu te pune cu nebunu,
De la unu pân’ la doi
La lelea cu poale noi…..”
Obicei de nuntă la Rodna
Unul dintre cele mai complexe evenimente din viaţa satului românesc este nunta, la ea participând în mod direct sau indirect aproape tot satul. Nunta este una din cele mai productive manifestări folclorice, aici întâlnim: strigături, cântece, versuri la mire şi la mireasă, chemări la nuntă, iertăciuni în versuri, precum şi obiceiuri multiple, dansuri cu caracter general, dar şi dansuri specifice nunţii.
După evenimentele care o compun, nunta s-ar putea împărţi în doua etape; prima etapă cuprinde toate aspectele legate de pregătirea nunţii, deci până în preziua nunţii, iar a doua etapă cuprinde toate manifestările din ziua nunţii. Nunta, în raport cu numărul participanţilor este nuntă mică şi nuntă mare. Nunta mică este o nuntă la care participă un număr redus de persoane, de obicei numai neamurile apropiate ale mirelui şi miresei, deci circa 10-15 perechi de nuntaşi, iar nunta mare este nunta la care participă toate neamurile, vecinii, prietenii familiilor care fac nunta, prietenii mirelui si ai miresei, precum şi alţi invitaţi, căci la nuntă nu se merge neinvitat.
Tinerii se întâlnesc între ei la şezători, la clăci, la nunţi, la jocul de duminica, la „bere” sau cu alte prilejuri, unde încep firul dragostei lor, dacă nu cumva părinţii îi îndeamnă pe feciori la fetele alese de ei. Un alt prilej de cunoaştere sunt serile dinaintea sărbătorilor religioase, precum şi seara respectivei sărbători. În aceste seri, feciorii merg la fete acasă, în special în grup, dar niciodată câte unul singur, decât atunci când fata este peţită de feciorul respectiv şi sunt în pragul căsătoriei. Când merg seara la fete, feciorii duc ţuică şi cărţi de joc şi petrec cu părinţii fetei. În această privinţă, ar trebui amintite anumite reguli impuse de tradiţie, pe care le respecă feciorii, altfel, încălcarea acestora atrage după sine batjocura celorlalţi feciori. Nu se merge la aceeaşi fata două seri la rând, ci la un interval oarecare. Cel care intră primul în casă iese ultimul şi rămâne cu fata la poveste în târnaţ. Dacă au venit alţi feciori în casă, primul rând de feciori mai stă puţin şi apoi pleacă; nu se merge la fete în ajunul marilor sărbători religioase. În trecut, nu se mergea la fete în tot postul mare al Paştilor, după cum ne arată strigătura:
Şapte săptămâni în post
De când la mândra n-am fost
Şi-n a opta când m-am dus
Am găsit lăcatul pus.
Găsii uşa priponită
Şi pe mândra adormită
Cu faţa către perete
Cu gura arsă de sete.
În ziua nunţii, la casa mirelui vin muzicanţii (ceteraşii), stegarii şi colăcarii; înainte de a intra în casă, muzicanţii îşi acordează instrumentele iar stegarul sau un colăcar face următoarea urare:
„Şi tu mire prea cinstit
Şi-a ’mniavoastră fiu iubit,
Ia-ţi tu mire ziua bună,
De la mama ta cea bună,
De la iarba de sub cruce,
De la mama ta cea dulce,
De la iarba de sub fag,
De la tatăl tău cel drag,
De la struţul de flori
De la fraţi de la surori,
De la părul cu pere
De la veri şi de la vere,
De la pomii înfloriţi
De la prietenii iubiţi,
Să fii astăzi cu bucurie
Că te duci la cununie.
Am pus struţ de busuioc
Dumnezeu sa-ţi dea noroc.”
Stegarul ia steagul în mână, muzicanţii încep a cânta melodia specifică, iar în ritmul muzicii se poartă steagul şi se strigă, iar nuntaşilor li se dă la fiecare pereche o „fele de vinars” să aibă pe drum, după care fetele alese de mireasă (druşte) iau pe mire şi îl scot din casă în ritmul muzicii. În faţă se află călăreţii, apoi rândul cu stegari şi colăcari, apoi mirele cu domnişoarele de onoare (druşte), urmaţi de muzicanţi şi invitaţi. Colăcarii şi stegarii strigau următoarea strigătură:
„Peste vârf, peste obcină,
Este o creangă de cetină,
Suflă vânt şi o clatină
De la vârf la rădăcină.
Nu-i din vina crenguţei
Că-i din vina măicuţei
Că nu mă lasă a iubi,
Lasă-mă măicuţa mea
Să iubesc pe cine-oi vrea
Lasă-mă măicuţă-n pace
Să iubesc pe cine-mi place”
Alaiul, dacă pe traseu se află naşi, se opreşte, iar muzicanţii cu stegarul şi colăcarii intră în casă după ei, iar dacă nu, alaiul ajunge pe strada principală, la crucea cu uliţa cea mai aproape de nănaşi şi se opreşte până ce mirele cu stegarii şi colăcarii se duc după nănaşi, şi când îi aduc pe drum se cântă şi se joacă steagul:
„Lung îi drumul Clujului
Dar mai lung a dorului,
Drumul Clujului se gată
A dorului niciodată,
Drumul Clujului se ciuntă
A dorului nu se uită.”
Alaiul nănaşilor se alătură alaiului mirelui iar muzicanţii se duc după mireasă, care este ultima ce se alătură alaiului de nuntă, iar la mireasă se face iertăciune când iese din casă:
„Ia-ţi mireasă ziua bună
De la soare, de la lună
De la mama ta cea bună,
De la frunza de alun
De la tatăl tău cel bun,
De la grădina cu flori
De la fraţi, de la surori,
De la veri şi de la vere,
De la prietenele tale,
De la struţ de nintă creaţă
De la feciori de pe braţă.
Frunză verde de lămâie,
Tu mergi azi la cununie,
Pe cap cunună de argint
Şi şlaer până-n pământ
Ia-ţi mireasă iertăciune
Că te duci la altă lume,
La părinţi le mulţămeşte
Că te-au putut creşte.
Iartă-mă mamă şi tată
Dacă v-am greşit vreodată,
Rămas bun măicuţa mea
Pe aici rar mi-i vedea,
De la casa mamei mele
Eu mă despart cu jele,
De casa tatălui meu
Astăzi mă despart cu greu,
Mă duc şi rar oi veni,
Altul fată nu ţi-oi fi.
Vă mulţumesc de născut,
De îmbrăcat şi de crescut.
Sărută-ţi părinţii tăi,
Că te duci de la ei,
Dă-le câte-o sărutare
Ca să fie de iertare
Sărută-i mireasă dulce
Când îi pleca şi te-i duce
Cu un struţ de busuioc
Dumnezeu să-ţi dea noroc!”
Alaiul miresei porneşte spre mire, pe drum se strigă strigăturile tradiţionale:
„Nu mă da mamă departe,
Să vin cu desagii-n spate
Cu desagii îmbăieraţi
Şi cu ochii înlăcrimaţi,
Dă-mă mamă în vecini
Să te văd seara când cini,
Dimineaţa când prânzeşti,
Peste zi cum mai trăieşti.
„Huiuiu pe dealul gol
Că mireasa n-are ţol
Că i-a face mirele
Când a tunde câinele.”
După ce s-a unit alaiul mirelui cu cel al miresei, se îndreaptă împreună spre biserică unde are loc cununia religioasă şi pe traseu se strigă:
Haide mândră după mine
Că-i vedea că-i duce-o bine,
Singură nu vei umbla
Desculţă nu te-oi purta,
La moară nu te-oi mâna
Nu îi mere, nu-i mânca,
Tot cu lapte te-oi ţinea
Numai vacă de-i avea,
La vacă i-om da trifoi
De-i aduce de la voi.
Pe timpul cât are loc cununia religioasă, muzicanţii le cântă celor prezenţi în faţa bisericii şi se întinde jocul. După terminarea ceremoniei religioase, în drum spre sala de nunţi se strigă:
„Ceteruică lemn de brad
Mulţi feciori ai însurat,
Multe fete-ai măritat
Şi pe mine m-ai trimăs
Unde nu mi-o fost de mărs
Peste munţi şi peste văi
Unde nu-s oameni de-ai mei,
Peste dealuri, peste munţi
La oameni necunoscuţi.
Miresucă struţ de flori,
Ie-ţ’ gându’ de la feciori,
Şi ţi-l pune la bărbat
Căci cu el te-ai cununat.
Mireasă de-amu-nainte,
Cărările ţi-s oprite
Numa trei ţi-s slobozite,
Tăt la moară şi la apă
Şi la măta câteodata.”
Ajunşi la sala de nunţi, are loc un moment de pauză, timp în care muzicanţii cântă diferite melodii tradiţionale specifice locului, de joc şi de masă, iar nuntaşii servesc masa (supă de tăieţei şi friptură cu sarmale, mâncare specifică la nunţile vechi din Rodna).
Un alt moment important al nunţii ţărăneşti din Rodna, este acela când se duce găina la nănaşi de către socăciţă, care face şi o strigătură:
Trandafir ardelenesc,
La toţi nuntaşii vestesc
N-am dormit de-o săptămână
Tot umblând după găină.
De-o săptămână n-am dormit
Că nu am putut s-o prind,
Da’ asară o fost norocu’
Că am prins-o cu nănaşu’
Am prins-o când se-nsera,
Şi n-o ştiut nănaşa.
Soarele-i în vârf de nuc
Eu găina v-o aduc,
Face-ţi-mi un pic de larg
Să mă cobor de pe prag,
La nănaşu să mă trag
Să mă sărute cu drag,
Că săracu nănaşu
Tăt închină şi suspină,
Şi-i stă gândul la găină.
Foaie verde de migdale
Face-ţi-mi un pic de cale,
Să ajung la nănaşa
S-o cinstesc cu găina,
Dar mai tare-mi stă gândul
Să-l cinstesc pe nănaşu.
După acest moment fiecare nănaş îşi primeste găina, iar unul dintre ei răspunde la strigătură:
„Socăciţă de la Rodna,
Nu mi-ai fript bine găina
Că ai fript-o după uşă,
Tătă-i cu pene pe guşă,
Mi-ai fript-o după cuptiori
Te-ai uitat după ficiori.
De-aseară precum se vede
Ai băut tot jinars verde,
Cu holtei şi însuraţi
Numa sa fie bărbaţi.
Tot aşa te-ai lăudat
Că ştii face de mâncat,
Dapoi nu-i adevărat,
C-ai făcut nişte toşmagi
Numa cu boii să-i tragi.
Socăciţă vină, vină
Să-ţi dau ciocul de găină
Tu ne-ai dat găina ’ntreagă
Noi îţi dăm câte-o dărabă”
În continuare un alt moment al nunţii îl reprezintă făgăduitul (cinstitul mirilor). Datorită faptului că oamenii nu aveau foarte mulţi bani, ei ofereau produse sau animale drept cadou pentru tânăra familie. Spre finalul nunţii, are loc jocul miresei în bani. Naşul mic lua o farfurie şi invita pe cei care doreau să joace mireasa, printr-o strigătură:
„Haidaţi, haidaţi colăcari
Şi jucaţi mireasa-n bani
Şi mai daţi cate-o piţulă
Că v-o dat bugătă gură
Mireasă, mirele tău
La multe le pare rău
Îi mândru ca şi un struţ
La multe le-o fost drăguţ
Mireasă te-ai cununat
Să ai grijă de bărbat
Nu-i da blidu nespălat
Nici lingura de sub pat
Mireasă din viţă bună
Să cunoaşte că-i fi bună
Că esti tare fain gătată
Că ai fost harnică fată
Hai mireasă să te joc
Deie-ţi Dumnezeu noroc
Că pe câte le-am jucat
Dumnezeu noroc le-o dat
Să te joc să fi jucată
Să mă pomeneşti o dată”
După jocul miresei urmează „nevestitul miresei” adică i se ia cununa de mireasă de pe cap de către nănaşă şi i se pune năframă care trebuie cumpărată şi oferită de soacra mare. În timpul respectiv se cântă o melodie şi se strigă:
„Mireasă, de bună samă
Dai cununa pe năframă
Dar năframa-i tare grè
Toate grijile-s în iè
Mireasă de viţă bună
Pare-ţi rău după cunună
Dupa cunună şi struţ
După ceilalţi drăguţi
După cunună de flori
După ceilalţi feciori”
La terminarea nunţii muzicanţii conduc tinerii însuraţi înspre casă însoţiţi de naşi, după care nunta se termină. Următoarea săptămână era iarăşi o petrecere numită întorcătura nănaşilor la care erau prezenţi doar părinţii, finii şi nănaşii. Mireasa primea de la părinţi lada cu zestre, care era adusă de tinerii miri cu carul tras de boi sau cai, aceştia reprezentând zestrea băiatului.
