Localizare

Munții Rodnei fac parte din lanțul Munților Carpați Românești, mai exact din Carpații Orientali, în grupa Carpaților Maramureșului și Bucovinei. Aceștia sunt situați între Munții Maramureșului la nord, Dealurile Năsăudului la sud, Munții Țibleș la vest și Munții Suhardului împreună cu Obcinele Bucovinei la est.

Creasta principală are o lungime de aproximativ 50 km și o lățime ce depășește 25 km. Este orientată pe direcția est–vest, fiind abruptă spre nord și mai domoală spre sud.

Limitele masivului sunt următoarele, începând din nord și continuând spre est, sud și vest, în sensul acelor de ceasornic:

La nord, Munții Rodnei se învecinează cu Depresiunea Maramureșului, începând de la Săcel, continuând spre Moisei, Borșa și până în zona Pasului Prislop (1416 m). De la Pasul Prislop, granița urmează cursul Bistriței Aurii până în apropiere de Cârlibaba, în zona Pasului Rotunda.

La est, limita este formată de pârâul Rotunda, Pasul Rotunda (1271 m), pârâul Preluci și râul Someșul Mare, care desparte Masivul Rodnei de Munții Suhardului.

La sud, delimitarea este dată de Valea Someșului Mare, care separă Masivul Rodnei de Munții Bârgăului între Valea Mare și Maieru. De la Sângeorz-Băi, spre Ilva Mică, Parva și Coșbuc, granița este reprezentată de Dealurile Năsăudului.

La vest, limita este dată de Valea Sălăuța, de la Coșbuc până la Dealul Ștefăniței, Pasul Șetref (818 m), Valea Carelor, până la vărsarea acesteia în râul Iza, în zona localității Săcel.

Suprafața Masivului Rodnei este de aproximativ 1300 km² și se întinde administrativ pe teritoriul a două județe: Maramureș și Bistrița-Năsăud. La est, spre Moldova, limita este reprezentată de râul Bistrița Aurie, care desparte masivul de județul Suceava.

Relieful Munţilor Rodnei

Munții Rodnei, cel mai important masiv din nordul Carpaților Orientali, s-au format în era secundară (mezozoică) – a doua eră geologică – în urmă cu aproximativ 245–64 milioane de ani, și au suferit modificări continue de-a lungul timpului. În această eră începe orogeneza alpină, care duce la formarea Munților Stâncoși, Alpilor, Pirineilor și Himalayei. Tot în această perioadă apar primele plante cu flori, primele păsări, mamifere, pești osoși și primii dinozauri.

Masivul Rodnei se prezintă sub forma unui horst format din șisturi cristaline, delimitat de două falii majore: Falia Rodnei, la sud, și Falia Dragoș Vodă, la nord.
(În geologie, un horst reprezintă un bloc de tip masiv muntos sau deluros, mărginit de falii și ridicat față de compartimentele învecinate mai coborâte.)

Din punct de vedere al compoziției rocilor, masivul este format în special din șisturi cristaline de epizonă în partea centrală, în zona Bretila, Repedea și Rebra.
(Epizona reprezintă ansamblul șisturilor cristaline formate în condițiile unui metamorfism regional slab, într-o zonă superficială a scoarței terestre, la adâncimi de aproximativ 6 km.)

Extremitățile vestice și sudice sunt compuse în cea mai mare parte din marne, gresii, calcare și conglomerate, dar și din roci vulcanice precum andezite, dacite și riolite, în special în zona sudică, în regiunea măgurilor aflate de-a lungul cursului râului Someșul Mare: Măgura Mare, Măgura de Sus și de Jos, Măgura Porcului, Măgura Sângeorz etc.
Aceste roci sunt importante din punct de vedere economic, deoarece sunt asociate cu mineralizațiile, în special sulfurile metalice aflate în exploatare.

Interesul pentru cunoașterea structurii geologice a Munților Rodnei a apărut la începutul secolului al XIX-lea, din dorința de a exploata resursele naturale, în special metalele neferoase. Primul care a realizat un studiu cuprinzător despre structura geologică a masivului a fost Paul Maria Partsch (1791–1856), mineralog vienez, în anul 1826. Acesta a stabilit pentru prima dată faptul că masivul are o structură cristalină centrală, cu depozite terțiare formate din gresii, marne, conglomerate și calcare în zonele periferice, precum și roci eruptive noi (dacite, riolite, andezite) în anumite regiuni.

Structura geologică a contribuit la formarea unui relief spectaculos, cu versanți abrupți în nord, creste ascuțite și semețe, printre care se dezvoltă văi lungi și adânci.

Un al doilea factor major care a contribuit la modelarea reliefului actual, în special pe versantul nordic, a fost eroziunea provocată de glaciațiunile din era cuaternară. Aceasta a dus la formarea căldărilor glaciare cu lacuri (iezere), praguri glaciare, morene (depozite de roci transportate și depuse de ghețari), dar și zone cu blocuri eratice – bolovani mari transportați de ghețari.

După retragerea ghețarilor, a rămas un relief specific, caracterizat prin văi glaciare cu profil transversal în formă de „U” și circuri glaciare, adesea cu depresiuni în care s-au format lacuri glaciare.

Pe versantul nordic se găsesc numeroase căldări glaciare (circuri), precum:
Căldările Pietrișului, Ineului, Buhaescului, Repedei, Negoieșcului, Cimpoieșei, Bistriței Aurii – toate acestea reprezentând puncte de obârșie pentru numeroase pâraie izvorâte din depozitele detritice (materiale rezultate din dezagregarea și acumularea fragmentelor de roci preexistente).

Peşteri în Munţii Rodnei

Peștera Izvorul Tăușoarelor face parte din complexul carstic Tăușoare–Zalion și se află în zona superioară a bazinului Gersa, pe versantul nordic al Muntelui Bâsca. A fost descoperită în anul 1955 de învățătorul Leon Birțe, speolog amator. Este una dintre cele mai lungi peșteri din România, având o lungime totală a galeriilor de 16 km.

Peștera este rezervație științifică a Academiei Române, iar zona din jurul intrării este declarată arie de protecție menită să asigure un climat adecvat în interior. Accesul turiștilor este interzis. Intrarea se află la o altitudine de 950 m, iar adâncimea maximă atinge 600 m, ceea ce o face cea mai adâncă peșteră din România.

Deși este o peșteră relativ tânără, nu prezintă fenomene carstice clasice precum stalactite și stalagmite, ci doar anodonte, însă compensează prin atracții unice: depozitul fosilifer din Sala Oaselor de Urs, mirabilitul din Sala de Mese, oulofolitele din Galeria Gipsului și, mai ales, Bilele de Tăușoare – formațiuni unice în lume.

Căile de acces către peșteră sunt trei:

• Dinspre Rebrișoara, prin Gersa I, Gersa II, Lușca Carstii, pe cursul pârâului Izvorul Tăușoarelor până la intrare.
• Dinspre Telciu, prin Telcișor, apoi de-a lungul pârâului Buscatul, spre Poiana Ursului.
• Dinspre Parva, pe pârâul Valea Vinului, coborând spre Izvorul Tăușoarelor până la peșteră.

Peștera lui Maglei se află în apropierea Peșterii Izvorul Tăușoarelor, puțin mai la nord, lângă pârâul Izvorul lui Maglei. Are forma unui puț vertical cu adâncimea de 6 metri, care se termină într-o sală de dimensiuni reduse.

Peștera Jgheabul lui Zalion este situată la nord de Peștera Izvorul Tăușoarelor, însă la o distanță mai mare decât Peștera lui Maglei. Se află în zona de formare a pârâului Izvorul Orbului, afluent al pârâului Valea Seacă, și a fost descoperită tot de Leon Birțe, în anul 1968. Peștera are 475 m lungime, iar împreună cu galeriile secundare ajunge la 570 m. Adâncimea este de 135 m, fiind considerată cea mai dificilă și denivelată peșteră din România, având pasaje foarte înguste, cascade, sifoane, și câteva săli mai largi. Cursul de apă subteran iese la suprafață prin Izbucul Izvorul Rece.

Principala cale de acces este din Telciu, prin Telcișor, pe Valea Seacă, urmând pârâul Izvorul Orbului până la intrarea în peșteră.

Peștera Zânelor se află la est de Vârful Gâncealu, la izvorul pârâului Zânei, în bazinul superior al râului Rebra. Are o lungime de 4.269 m și o adâncime de 110 m, fiind considerată peștera cu cel mai mare coeficient de ramificație din România.

Calea de acces cea mai ușoară este dinspre Parva, pe valea râului Rebra, apoi pe pârâul Gușetu și pârâul Izvorul Zânei, până la intrarea în peșteră.

Peștera de sub Păltin (sau Peștera Laptelui) se află pe versantul drept al pârâului Izvorul Laptelui, afluent al Anieșului Mare, la sudul culmii dintre vârful Laptelui Mare și vârful Gălățului. Are o galerie orizontală cu o lungime de 20 de metri.

Accesul principal se face pe drumul ce pleacă din Anieș, pe valea Anieșului Mare, apoi pe pârâul Izvorul Laptelui, până la izvoarele unde se află intrarea în peșteră.

Peștera de la Izvorul Izei are o lungime de 2.500 m și o diferență de nivel de 100 m. Este situată pe versantul nordic al vârfului Bătrâna, la altitudinea de 1.310 m. Peștera are un curs de apă subteran, care dispare într-un sifon, și un afluent ce traversează o sală imensă cu stalactite și stalagmite. La 300 m de la intrare se află o cascadă de 23 de metri înălțime.

Apele ies la suprafață sub forma unui izvor permanent, care constituie chiar izvorul râului Iza. Accesul se face pe drumul forestier ce pornește din Dealul Moiseiului, până la izvorul Izei, apoi încă 3 km spre sud-est până la peșteră.

Peștera de la Piatra Busuiocului (sau Peștera de la Obârșie) are o lungime de 31 m, o adâncime de 5 m, și s-a format pe versantul sudic al Muntelui Bătrâna, pe malul drept al pârâului Piatra Busuiocului, la altitudinea de 1.652 m.

Peștera Baia lui Schneider (sau Peștera din Dealul Popii) are 489 m lungime și este situată pe versantul sud-estic al vârfului Păltinișului, la aproximativ o oră de mers de localitatea Valea Vinului. A fost cartografiată de speologii C. Goran și Oana Busuioceanu.

Pe lângă aceste peșteri, în Munții Rodnei se mai întâlnesc și alte forme carstice de dimensiuni reduse, rezultate prin eroziune, cum ar fi:

• Poarta lui Beneș (cunoscută și sub numele Poarta Corongișului)
• Izvorul Albastru al Izei

Clima în Munţii Rodnei

Datorită poziției geografice, a orientării crestei principale pe direcția est–vest, precum și a întinderii și masivității sale, Munții Rodnei beneficiază de un climat continental moderat, care, la altitudini ridicate, capătă trăsături subpolare.

Temperatura aerului variază în funcție de altitudine și de orientarea versanților (nord–sud), temperaturile medii anuale fiind, în medie, cu 1°C mai scăzute pe versantul nordic decât pe cel sudic.

La altitudini de peste 2.000 de metri, temperatura medie anuală a aerului este de aproximativ -1,5°C până la -2°C, în timp ce la 2.000 m se înregistrează o medie de 0°C, iar la altitudini între 1.700 și 1.800 m, media este de aproximativ 2°C, scăzând treptat odată cu altitudinea.

Cea mai friguroasă lună este ianuarie, cu temperaturi medii de:

• -9°C la peste 2.000 m,
• -7°C între 1.800–2.000 m,
• -3,5°C în valea Someșului Mare,
• -4°C în zona Borșa.

Cea mai călduroasă lună este iulie, cu temperaturi medii de:

• 3–5°C la peste 2.000 m,
• 17°C pe versantul sudic,
• 14–16°C pe versantul nordic.

Numărul mediu al zilelor de vară este:

• 20–30 de zile pe an la altitudinile cele mai mari,
• 40–70 de zile în zonele joase.

Zilele de iarnă sunt în număr de:

• aproximativ 130 de zile la altitudini ridicate,
• în jur de 90 de zile în regiunile mai joase.

Floră și Faună

Vegetația din Munții Rodnei este extrem de bogată și variată, prezentând caracteristici comune cu cele ale altor masive din lanțul Carpaților. În cadrul masivului, vegetația se diferențiază în funcție de altitudine, topoclimat, orientarea crestelor, tipul solului, expoziție și alți factori locali.

Comparativ cu Carpații Meridionali, în Munții Rodnei etajul alpin se delimitează la altitudini mai joase cu aproximativ 150–200 de metri, datorită poziției geografice nordice a acestui masiv.

Pădurile pornesc de la baza muntelui și se întind până la altitudini de 1.600–1.700 de metri. La poale se dezvoltă pădurile de foioase, în special de fag (Fagus sylvatica), care urcă până la 1.300–1.400 m, dar pot coborî pe văi chiar până la 300–500 m. În aceste zone apar, ocazional, și carpenul (Carpinus betulus) sau gorunul (Quercus petraea).

Pajiștile montane din aceste regiuni sunt formate din câmpuri de iarbă de pajiște (Agrostis tenuis), alături de care se mai întâlnesc specii precum pieptănărița (Cynosurus cristatus), păiușul de pajiște (Festuca pratensis), păiușul roșu (Festuca rubra) și altele.

Fauna Munților Rodnei este deosebit de variată ca număr și diversitate de specii, multe dintre acestea fiind specifice grupei Carpaților Orientali.

Printre mamiferele sălbatice se regăsesc:

• Ursul carpatin (Ursus arctos)
• Mistrețul (Sus scrofa)
• Lupul (Canis lupus)
• Râsul (Lynx lynx)
• Jderul de copac (Martes martes)
• Vulpea (Vulpes vulpes)
• Cerbul carpatin (Cervus elaphus montanus)
• Căpriorul (Capreolus capreolus)
• Capra neagră (Rupicapra rupicapra)
• Marmota (Marmota marmota) – specie colonizată în Munții Rodnei.

În râurile de munte din zonă trăiesc numeroase vietăți acvatice, dintre care peștii sunt cei mai cunoscuți și studiați. Salmonidele sunt reprezentate de:

• Păstrăvul indigen (Salmo trutta fario)
• Lipanul (Thymallus thymallus)

În râuri precum Bistrița Aurie, Vișeu, Borșa, Vaser și Novăț poate fi întâlnită și lostrița (Hucho hucho), cel mai mare salmonid din România, care poate atinge 1 metru lungime și greutăți de 10–12 kg. Aceasta este o specie protejată, iar pescuitul este permis doar pe baza unei autorizații speciale.

Alte specii prezente în apele de munte includ:

• Boișteanul (Phoxinus phoxinus)
• Cleanul (Leuciscus cephalus)
• Mreana (Barbus barbus)
• Mreana vânătă (Barbus meridionalis)
• Grindelul (Nemachilus barbatulus)
• Zglăvocul (Cottus gobio)
• Porcușorul (Gobio gobio)
• Chișcarul (Eudontomyzon danfordi)

Sursa: https://www.rodnei.ro/index.html

Parcul Național Rodna este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național) situată în nordul României, pe teritoriile județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș, în zona centrală a Munților Rodnei.

Parcul Național Munții Rodnei este desemnat internațional ca Rezervație a biosferei de către Comitetul UNESCO, în cadrul programului „Omul și Biosfera”. Aria naturală se întinde în extremitatea estică a județului Maramureș (pe teritoriile administrative ale comunelor Moisei și Săcel și al orașului Borșa) și în cea nord-estică a județului Bistrița-Năsăud (pe teritoriile comunelor Maieru, Parva, Rebrișoara, Rodna, Romuli, Șanț și Telciu și pe cel al orașului Sângeorz-Băi).

Importanța acestui parc se datorează atât geologiei și geomorfologiei munților, cât și prezenței a numeroase specii de faună și floră, endemite și relicte glaciare. A fost organizat în anul 1990 atunci când Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului a emis Ordinul nr. 7 privind constituirea unui număr de 13 parcuri naționale printre care și Parcul Național Rodna. Acest ordin a provocat o oarecare confuzie deoarece se refera doar la suprafețele de fond forestier din parcurile naționale, nu și la suprafețele ce conțin goluri alpine. Suprafața actuală este cea stabilită în anul 2002 de către Ministerul Apelor și Protecției Mediului. Din suprafața totală de 46.399 ha a PNMR, 3,300 ha au fost declarate Rezervație a Biosferei în anul 1979.

Parcul național se suprapune atât sitului de importanță comunitară cât și ariei de protecție specială avifaunistică – Munții Rodnei.

În Parcul Național Munții Rodnei se află mai multe arii naturale de un deosebit interes științific, geologic, peisagistic, floristic, faunistic și speologic, dintre care: Pietrosu Mare (rezervație naturală inclusă în programul mondial al UNESCO – „Omul și biosfera”), Piatra Rea, Poiana cu narcise de pe Masivul Saca, Peștera din Valea Cobășelului, Ineu – Lala, Peștera Izvorul Tăușoarelor, Izvorul Bătrâna, Izvoarele Mihăiesei, Peștera și izbucul Izvorul Albastru al Izei.

Munții Rodnei prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre.

Aria naturală dispune de mai multe tipuri de habitate, tufărișuri alpine și boreale, Tufărișuri cu specii sub-arctice de Salix, Tufărișuri cu Pinus mugo și Rhododendron myrtifolium, Pajiști boreale si alpine pe substrat silicios, Fânețe montane, Pajiști calcifile alpine și subalpine, Pajiști montane de Nardus bogate în specii pe substraturi silicioase, Păduri dacice de fag, Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, Păduri de Larix decidua și/sau Pinus cembra din regiunea montană, Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană, Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin, Izvoare petrifiante cu formare de travertin, Mlaștini turboase de tranziție și turbării oscilante, Grohotișuri silicioase din etajul montan până în cel alpin, Grohotișuri calcaroase și de șisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin, Vegetație herbacee de pe malurile râurilor montane, Vegetație lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane, Turbării active, Formațiuni pioniere alpine din Caricion bicoloris-atrofuscae, Peșteri în care accesul publicului este interzis, Mlaștini alcaline, Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci silicioase, Vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane și Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului carpatic al Orientalilor